Împreună putem face mai mult

a
a
a
a
a

Implică-te

Indiferent de situația materială, toți oamenii aflați în dificultate ar trebui să beneficieze de o asistență călduroasă și cuprinzătoare. Ne propunem să ajungem la un număr cât mai mare de persoane defavorizate de care să avem grijă în mod gratuit. Prin opțiunile de mai jos, aveți posibilitatea de a contribui la acest deziderat!

Persoane fizice: 3.5% din impozitul pe venit

Redirecționarea din impozitul pe venit este cea mai simplă opțiune de a susține această cauză socială. Nu presupune niciun cost, întrucât suma donată este din impozit și nu din venitul efectiv.

Persoane juridice: 20% din impozitul pe profit / venit

În cazul firmelor, există opțiunea de a redirecționa cele 20 de procente din impozitul pe venit/profit. Procedura este simplă, singurul document necesar fiind un contract de sponsorizare între firma dumneavoastră și asociația noastră.

Sponsorizează eforturile noastre

Dacă nu agreați limitările unui procent fix și vreți să donați orice sumă pentru cei dezavantajați, alegeți această opțiune și deveniți sponsor Viasis.

Întrebări frecvente și răspunsurile aferente

Ce înseamnă redirecționarea impozitului?

Impozitul pe venit este o taxă care se deduce automat din câștigurile lunare ca persoană fizică. În mod obișnuit, nu poți ști unde sunt alocați acești bani de către Statul Român și nici nu le poți controla parcursul. Însă prin sistemul nostru de donații, poți alege ca 3,5% din această sumă să ajungă sigur și transparent la oamenii care au nevoie cel mai mult de acești bani. Redirecționarea impozitului pe venit este o oportunitate oferită de Stat pentru a susține financiar ONG-urile și cauzele pe care acestea le sprijină.

Cât mă costă redirecționarea?

Redirecționarea este un gest complet gratuit și simplu de realizat. Nu trebuie plătit nimic în plus față de impozitele care sunt oricum destinate bugetului de stat. Este o inițiativă fără eforturi și cu posibile beneficii importante pentru cei care au nevoie de îngrijire accesibilă.

Cum pot face concret aceste donații?

Procesul este unul simplu și rapid. În funcție de opțiunea de donații pe care o alegeți din lista de mai sus, veți fi trimis către un formular cu completare rapidă (persoane fizice), veți lua legătura cu noi pentru întocmirea unui contract (persoane juridice) sau veți ajunge pe o pagină de procesare a plăților directe (sponsorizare).

Care este destinația donațiilor mele?

Scopul acestor donații este facilitarea accesului la serviciul de asistență la domiciliu pentru persoanele dezavantajate economic. Astfel, pe lângă costurile acoperite de noi din fonduri proprii, putem oferi și mai mult sprijin celor aflați la nevoie.

Ai o întrebare la care nu ai găsit răspuns?

Contactează-ne