Monitorizare Pacienți cu Alzheimer
Siguranță prin inovație și tehnologie
Dorim să vă oferim soluții dincolo de casele de bătrâni sau centrele de îngrijire: vă propunem serviciul de monitorizare în jurul domiciliului a persoanelor cu demență Alzheimer. De ce este necesar acest serviciu? Pentru că 6 din 10 persoane cu demență se rătăcesc cel puțin o dată, pe parcursul vieții, într-o zonă din afara propriei gospodării; mulți dintre aceștia se rătăcesc în mod repetat.
Metodă de lucru
Serviciul nostru se bazează pe conexiunea permanentă între dispozitivul pacientului (telefon mobil) și dispozitivul dispeceratului, legate printr-o aplicație de localizare.
Telefonul mobil, cartela SIM și aplicația de monitorizare vor fi suportate de către asociație, singura grijă a aparținătorilor fiind de a se asigura că telefonul e încărcat în permanență și purtat de către cel drag în afara domiciliului.
Aplicația ne permite să creăm un perimetru de siguranță în jurul reședinței. În momentul în care persoana iese din perimetrul setat, telefonul acestuia ne va trimite o alertă pe dispozitivul nostru și vom fi înștiințați că s-a îndepărtat prea mult de casă.
În acest caz, vom înștiința aparținătorii și vom hotărî dacă pacientul va fi recuperat de către aceștia sau de către angajații noștri.
La locul potrivit, în momentul potrivit
Prin serviciul oferit ne propunem să reducem grija pe care aparținătorii o poartă persoanelor cu Alzheimer atunci când ies din casă nesupravegheate și să sporim nivelul de control al apropiaților în fața situațiilor neprevăzute. Acest obiectiv va fi îndeplinit cu ajutorul sistemului de monitorizare pe timp de zi.
Echipa
- Asistentă pe secția de chirurgie Medicală 3, experiență în azil de vârstnici Spania
- Licențiată în asistență medicală la Universitatea din Almeria, Spania, masterat la UMF Cluj
- 23 de ani de experiență în sănătate, ca asistentă medicală și infirmieră
- Chirurgie Generală 2, Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca (7 ani vechime)
Întrebări frecvente și răspunsurile aferente
Ai o întrebare la care nu ai găsit răspuns?
Contactează-neDe ce să apelez la serviciul de îngrijire a vârstnicilor cu demență?
Deoarece știm ce înseamnă să fii aparținătorul unei persoane cu demență: griji multe și diverse, stare de alertă cu privire la locația și starea bolnavului. Noi vă putem ridica această povară de pe umeri: monitorizăm locația persoanei vârstnice și evităm ca momentele sale de rătăcire să devină periculoase sau dăunătoare pentru siguranța sa.
Apelând la serviciul nostru de monitorizare pe timp de zi, nu va mai fi nevoie de un însoțitor constant pentru pacient, iar nivelul dumneavoastră de stres și îngrijorări se va reduce substanțial!
Ce dispozitive vor fi folosite pentru sistemul de monitorizare?
Sunt necesare următoarele echipamente: dispozitivul purtat permanent de către vârstnic (telefon care emite continuu semnal GPS), dispozitivul pe care se transmite semnalul, alarmele și notificările (device-ul dispecerului) și aplicația care leagă cele două dispozitive.
Cum funcționează această aplicație?
Aplicația trimite notificări automate cu locația exactă a celor dragi în momentul în care aceștia ies din aria setată ca fiind sigură de către dumneavoastră. De asemenea, aceasta transmite cu o frecvență de timp presetată locația, chiar dacă nu este depășit perimetrul.
Care sunt etapele concrete ale monitorizării?
Atunci când pacientul iese din aria de siguranță, telefonul său trimite locația exactă pe dispozitivul aparținătorului. Astfel, noi vom afla locația persoanei cu demență, o vom contacta telefonic, îi vom transmite să rămână calmă și să aștepte intervenția asociației sau a aparținătorilor. În cazul în care nu va răspunde, se va lua o decizie împreună cu aparținătorii pentru recuperarea în siguranță a celui pierdut. În cazul unor probleme medicale grave, vor fi anunțate serviciile de urgență prin 112.
Ai o întrebare la care nu ai găsit răspuns?
Contactează-ne